… și nu în persoane mai bune. Nu, nu! Ne transformăm în fiare, ne dezumanizăm, ne pierdem orice urmă de empatie. De ce?
În articolul De ce nu respectă regulile? am vorbit puțin despre educație. Inevitabil totul pornește de acolo. Baza noastră de pornire e educația de acasă și din școală.
De ce ne transformăm?
Polarizarea indusă de rețelele sociale ar putea fi parte din răspuns. În spatele căsuței unde scriem mesajele ne considerăm practic atotputernici. Ne vedem invincibili. Între timp viața reală ne lovește. Comunicarea și relațiile inter personale sunt mult mai greu de realizat decât prin intermediul device-ului. Mulți ajungem la frustrări, depresii, anxietate.
De 34 de ani statul e INCAPABIL de a aduce bunăstare societății românești luate ca un întreg. Instituțiile nu se pot reforma, avem Dumne-ZEI pe diferite feude. De la justiție, la educație și la instituții care ar trebui să vegheze. Respectarea legilor și mai ales controlul tind spre 0 (zero) în RO.
Droguri, bătăi, viol, bullying, diferite forme de abuzuri psihice sau fizice. O listă cu ce se întâmplă în școli. Nimeni nu e impresionat, interesați sunt doar copii implicați și părinții. Mușamalizări, condamnări cu suspendare sunt la ordinea zilei.
34 de ani în care nu s-a acționat. Câte amenzi s-au dat pentru vânzări de tutun/alcool copiilor, oare? A auzit cineva de vreun local închis pentru acest motiv? Dar ce au făcut autoritățile pentru a stopa fenomenele scăpate de sub control? Comisii! Care nu fac nimic, sunt incapabile să acționeze. Asta se întâmplă când suntem conduși de pe persoane cu bube mari legate de educație. Asta e altă poveste, chiar dacă rădăcina e comună: educația!
În ce ne transformăm?
Dezumanizarea este probată zilnic prin clipuri de tip TikTok, Snapchat, Reels, Shorts și cacamaca. Clipuri în sunt chinuite animale, în care cineva e la colț și e abuzat, în care se trece impasibil pe lângă persoane care ar avea nevoie de ajutor sau se trece impasibil pe lângă abuzuri. Aceste clipuri primesc atenția meritată din partea audienței. Și ne prăjesc picătură cu picătură până la ultimul neuron!
Algoritmul e rege! Ne afișează exact ceea ce trebuie pentru a ne face să ne transformăm în persoane impasibile la suferință, vom proba anxietatea mai des, chiar depresia va fi ceva obișnuit. Obiecte create pentru a ne ajuta în viața zilnică ajung să ne subjuge.
Cei ce filmează astfel de scene sunt într-un stadiu final, părerea mea. Dacă faci asta pentru senzațional, pentru like-uri sau inimioare sfârșești să-ți dorești mai mult din toate acestea. Totul duce la crearea situațiilor, abuzuri peste abuzuri și inevitabil la ce s-a întâmplat astăzi. Detalii aici. Aceleași reacții. Comisii, controale, amenzi, demisii, etc. Nimic din toate acestea nu vor rezolva în vreun fel problema.
Consider că această dezumanizare este un mare generator de conflicte. Ne transformăm în variante mai proaste. Într-un cuvânt: IDIOȚI!
Transformare iremediabilă?
Noi, părinții, avem responsabilitatea să formăm caracterul copiilor. Totuși, cred ca e bine să intervenim cât se poate de puțin. Relatăm experiențele trăite, dar nu putem să punem copiilor totul pe tavă. Vor fi nevoiți sa-și trăiască propriile experiențe. Noi avem nevoie sa ne conectăm la societatea din zilele noastre și să încercăm să depășim barierele dintre generații. Suntem pregătiți oare?
Să nu uităm că avem și parteneri cu care împărțim această responsabilitate. Statul e implicat prin sistemul de învățământ la formare. Putem avea încredere că școala face ceea ce trebuie pentru ca noi să putem sta liniștiți? Nu cred. La modul general cred ca puțini directori își asumă să înfrunte aceste probleme. Și nu au nicio vină că nu își asumă. Nu au susținerea necesară! Instituții ca Poliția, DIICOT sau DGASPC sunt pe altă planetă. Nu au personalul necesar pentru a se implica în aceste fenomene. Atunci când copilul de 12-13-15 ani devine traficant de droguri cum mai poți acționa? Dacă nu ai putut să faci prevenție cum vrei să rezolvi ceva acum? Aștepți 2-3-4 ani și ai șansa ca stat să faci ce te pricepi mai bine: proces, pușcărie!
Nici părinții nu au susținerea necesară. Comunicarea cu școala e greoaie, exmatricularea e pe buzele tuturor din primul minut. Nu avem susținere psihologică, mai mult nu există de cele mai multe ori pregătirea necesară pentru a se oferi această susținere. Ne învârtim într-un cerc din care iese cine poate. Și cum poate!
A fi sau a nu fi?
Recuperare sau prevenție! Acestea sunt formele de intervenție pe care ar trebui să ne axăm.
Recuperarea neapărat făcută de profesioniști cu pregătire de specialitate. Centre unde să se poată lucra multidisciplinar pentru că sunt necesare direcții diferite pe zona de ajutor.
Dar focus pe prevenție. Pentru a avea o societate mai sănătoasă peste 30 de ani avem nevoie de prevenție. Educația chiar are nevoie de 6% din PIB, chiar dacă doamna ministrul de la “România Educată” spune că nu.
Până la urmă nimic nu e iremediabil, poate ar trebui sa privim cu optimism. Putem oare?
